-BULEFTRIFICAREA


Scris de Plano Joi, 19 Iunie 2008 13:45 – pe Portalul Intersectii 

           -Uice mumă lamba-n par !…. se minună rudăruşul care-şi însoţea mama prin satele de munte proaspat electrificate. Abia putea să-şi ridice privirea de greutatea coşurilor împletite din nuiele de alun, a fuselor şi furcilor de tors, a lingurilor şi măturoaielor din nuiele pe care  le purta în spate pentru a le  vinde rumânilor pe un ciur de mălai sau pe ceva legume. Grea povară, da`era mai plăcut sa vadă lumea decât să rămâna în cătunul sărăcăcios de bordeie, cu grija puradeilor mai mici care nu ştiau să facă altceva mai bun decât să plângâ când le era foame.

 – Nu-i lambă, Oane! E buleftrică! Rumânii nu mai ard gaz de lambă… le vine lumina în căşi pă firele ălea de le vezi tu atârnate pă pari, răspunse rudăreasa ceva mai târziu, în timp ce făcuse un popas pe marginea unui sanţ ca să tragă dintr- o ţigară fără filtru.

Intors seara în cătun, Oane îi povesti lui Kogin, vecinul de bordei, despre minunea văzută în satul de rumâni şi se hotarâră sa bage şi ei buleftrica, da` numai în bordeiele lor… ca să le dea cu sâc puradeilor din catun ! Oane s-a urcat în pluta cea mai înaltă de lângă bordeie şi a agăţat o sfoară …din aia cu care legau coşurile ca să le poarte în spinare…S-a urcat apoi pe bordeiul său, a legat sfoara de o podină… ca să treacă mai întâi lumina prin bordeiul său. A aruncat capătul de sfoară lu` Kogin care, după ce a mai înnădit-o cu un crâmpei, s-a căţărat pe bordeiul său. Oane, „specialistul” în buleftrificare, îl îndruma, mândru nevoie mare, pe Kogin să întinda bine sfoara că de nu… nu circulă corentul ! Kogin a tras! Sfoara a cedat de la nodul prost făcut si rudăruşul Kogin s-a prăvălit pe acoperiş şi apoi jos, dincolo de streaşina bordeiului, printre puradeii care veniseră deja să caşte gura.

Oane, impacientat de disparitia rapida a colegului instalator, a strigat:

 – Şe-ai păţât Kogine ? Ci-o corentat corentul, Kogine !?

5 Răspunsuri to “-BULEFTRIFICAREA”

  1. Gabriela Savitsky Says:

    Chiar! Şe-o păţât? L-o corentat corentu?
    Foarte faină!

  2. theodora0303 Says:

    Inca mai sunt case in Romania unde nu este buleftrica si asta este foarte trist.

  3. incertitudini Says:

    Pe atunci, Geo Bogza avea un reportaj-Lauda electricitatii!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: