Archive for the ‘istorie’ Category

Biserica de la Ursani- Horezu in pronausul careia este mormantul lui I.G. DUCA

iunie 12, 2010

http://www.artlitera.ro/3052/2010/02/vitralii/timbru-valcean/ctitoria-taranilor-de-la-ursani

Ctitorii tarani ai bisericii… pictati in pronaus
 

IG DUCA, prim-ministru liberal impuscat de legionari in 1933, prin testament a dorit sa fie inmormantat la Ursani

Pictorita Olga Greceanu, vecina de  Cula, la Maldaresti, judetul Valcea, cu fostul prim ministru IG DUCA,  descrie  cu ochi de artist pictura pronausului Bisericutei de la Ursani

 „Dar acolo unde apare toată puterea de creaţie a poporului român, unde apare limpede sentimentul ce-l stăpâneşte de veacuri pe el, reprezentantul psihic al naţiei româneşti, e la bisericuţa Urşani din judeţul Vâlcea, în apropiere de Mănăstirea Horez … În pronaosul acestei bisericuţe nu e prea multă lumină. Dupa ce îţi obişnuieşti puţin ochii cu întunericul, tot nu deosebeşti nimic, dar ai impresiunea că toţi pereţii din pronaos se luminează, sau mai exact se albesc şi în aceeaşi clipă prinzi şi senzaţia că numai eşti singur. Începe interiorul să se profileze cu oameni, oameni însă cari nu fac nici o mişcare, nici un zgomot, adunaţi în masă mare, umăr la umăr, muţi. Întorci capul şi abia atunci vezi de jur împrejur cum îţi apar unul câte unul, chipuri albe, abstracte, chipuri de oameni de altădată. Sunt ctitori cari n’au nici coroane de Voevozi pe cap, nici giubele, nici trupul acoperit cu vesminte de brocart, nici anterii dublate cu mătase din Constantinopole, nu sunt nici boeri Cantacuzini Creţuleşti, Buzeşti, Goleşti, Greceni, Măldăreşti, Chiculeşti, dar ceea ce e cu totul nou şi neaşteptat ca ctitorie sunt simplii ţărani, ţărance şi popi. Stau înşiraţi pe toţi pereţii, ţăran lângă ţăran, în costumele lor de ţară, ca o pată albă, lânga altă pată albă; tote şi scurteici, îi şi leibăraşe, cămăşi şi marame, toate sunt albe. Nici o culoare, nici o putere. O genială realizare, o creaţiune originală, chiar cea mai originală, printre toate manifestările artistice ale zugravului român … ctitorii Bisericuţei din Urşani, stau în rând, aliniaţi, egali, fără pretenţii de trufie şi întâietate, reculeşi, temuţi, bănuitori de o soartă rea, nădăjduind totuşi una bună, cu inima strâinsă, cu faţa serioasă cu ochii mari, limpezi, minunaţi cu frica în Dumnezeu, cu mâinile încrucişate peste piept, cu buzele strânse cu palmele goale, căci ultimul ban la temelia acestei bisericuţe a fost pus. Priveliştea acestor figuri zugrăvite e o încântare. Nicăeri misticismul nu l-am găsit atât de dramatic ca aci. E mai mult decât o înşiruire de ctitori: spiritual vorbind, e o scenă religioasă în ţinuta lor, în felul de a fi lipiţi de perete, fără volum, fără relief, fără să sufle în faţa lui Dumnezeu; e redată o anumită stare a omului care pecetluieşte întreaga fiinţă a ctitorului şi a zugravului şi care conţine în sine toate elementele ce alcătuiesc credinţa şi în cari se contopesc toate feţele sufletului românesc.”

 

   

 Cula IG Duca si Casa Memoriala Duca de la Maldaresti si Biserica de la Ursani, locuri de care s-a legat destinul cunoscutului om politic, cel care a condus Partidul National Liberal dupa disparitia marelui Ionel I.C. Bratianu. 
Razvan Teodorescu despre „SPIRITUL OLTENIEI”
http://cis01.ucv.ro/relatii_internationale/dhc_files/69.pdf bisericile populare ale v„Darătafilor de plai olteni din Vâlcea, din Gorj, din Mehedinti?… Ursanii, acest Voronet al Olteniei, atât de putin cunoscut, unde-si doarme somnul de veci I.G. Duca, Ursanii lui Ioan Popescu, vătaful, a cărui casă oltenească era considerată – de un vizitator, din anii premergători Unirii Principatelor, Théodore Margot – mai frumoasă decât casele boierilor. Ce va fi fost? – am încercat întotdeauna să-mi închipui. Cred că era o casă oltenească foarte simplă, cu tot dichisul, cu toate culorile acestea atât de specifice unui spatiu care refuză complementarele, care refuză stridentele si  care are atâta sobrietate romană. Este spiritul simplu si democratic de la Vioresti, de la Slătioara, de la Cerneti. Este spiritul acesta democratic si plin de pilde, paremiologic, în care găsesti ziceri în grai oltenesc pictate pe la 1750-1850, pe ziduri inspirate din cărtile populare: din Alixăndria, din Esopia, din Fiziolog, din alte cărti populare pe care tăranul oltean le-a găndit într-un chip cu totul special. Stiti dumneavoastră că Oltenia este singurul spatiu unde cărtile populare cuprind o trăire de un anumit fel, o trăire religioasă aparte, carteziană avant la lettre?”

Purtatorul de cuvant al SRI despre „corifeii” presei postcomuniste

iunie 2, 2010

Un nou George V., vorba lui Ulieru, mi-a oferit o revista intitulata „VITRALIILUMINI si UMBRE„, editata de veterani din serviciile romane de informatii. Mi-a atras atentia articolul „Cum am devenit ceea ce-am fost„, scris de Ulieru, primul purtator de cuvant al lui Magureanu, si am extras paginile in care  vorbeste despre relatiile sale cu presa, in general, si cu principalii ziaristi deveniti peste noapte anticomunisti.

„Dar principala „sursa „, in acest domeniu, era prietenul si fostul meu coleg de facultate George V., ofiter-analist in DSS. El este cel care in anii `70-`80 ma „alimenta cu astfel de carti (traduse, prompt, pentru informarea/pregatirea ofiterilor fostei Securitati. Si tot el, la sfarsitul lui martie `90 mi-a propus( mai bine zis m-a „ademenit”) sa intru in S.R.I. Nu doar pentru ca aveau nevoie de oameni noi, cum mi-a spus; ci, imi place sa cred, si pentru ca ma stia interesat- si cu lecturi consistente- in domeniu.

Initial, George V. imi proiectase alta traiectorie: aceea de ofiter analist, el fiind numit, de catre Director, seful Formatiunii de analiza-sinteza a Institutiei…Dar institutia (sau doar oportunismul) lui Magureanu m-a destinat, foarte curand, altei posturi: asa se face ca dupa nici trei saptamani am aparut ca „purtator de cuvant” al S.R.I.- postura in care, cu prefixul „ex”, sunt perceput si astazi. 

….operativa (ca sa folosesc o sintagma de „profesionist”) nelesandu-mi timp de reverii; cu atat mai rapida cu cat am inteles notiunea de „functie” in sens de aplicatie sau transformare (sens luat din matematica)

Recitesc , astazi, Declaratia de presa facuta public cu acel prilej si constat ca nu prea am ce sa schimb:chestiunea a fost, dintru inceput, pusa in termenii care ii sunt proprii si in prezent…Subliniam, acolo, trei aspecte: (1) ce este Srrviciul Roman de informatii si de la ce comandamente/traditii se revendica, (2) in baza caror acte normative a luat fiinta si (3) ce il deosebeste-esential- de fosta Securitate ( mai exact;  de ceea ce a fost blamabil in activitatea acesteia). Argumentatia cea mai consiostenta- si cea mai convingatoare, cred- era adusa in sprijinul ultimului aspect, ambitia mea fiind aceea de a demonstra ca Institutia nu are nicio atributie (conferita de lege) care ar permite asimilarea ei cu asa-numita „politie politica”.

Bucurandu-ma de participarea a cca 200 de corespondenti straini, selectati de mine din cei aproape sau peste 1 000 aflati la Bucuresti, conferinta de presa a fost un succes: intrebarile puse Directorului erau „la obiect”, relatarile- in presa internationala – vadindu-se bogate si relativ corecte.

Evenimentul a starnit insa, si pe buna dreptate, „invidia” presei autohtone: Pentru care, dupa numai cateva zile, am organizat o conferinta similara: intrebarile formulate de ziaristii „nostri” treceau, mai toate , pe langa subiect- vizand aspecte, pretins tenebroase, din biografia lui Magureanu (tangential, si a mea), iar relatarile, aparute a doua zi, au fost sarace (sarace cu duhul, as   zice azi) si cu una-doua exceptii, prostesc de tendentioase.

Intr-o atare situatie, te intrebi (instinctiv): Ce-i de facut?… Ca prim pas, in conturarea unui raspuns, mi-am propus un „tur al redactiilor”, ca sa stau de vorba( ca de la om la om) cu cei mai vocali ziaristi ai momentului: P.M. Bacanu, C.Nistorescu, I. Cristoiu, S.R. Stanescu si inca vreo doi-trei…. Ma stiam- si nu de azi, de ieri- cu fiecare dintre ei, dar aveam sa constat (cu stupefactie) o „profunda” schimbare: indivizi care, pana-n 22 decembrie 1989 scrisesera cu sarg  in presa comunista (ca alta nu era) devenisera-peste noapte!- „anticomunisti” feroce, pentru care ( ca „unic” mostenitor al Securitatii; premisa perfect falsa) S.R.I. nu putea fi decat „politie politica”, iar „purtatorul de cuvant” al Institutiei- un tip dubios ( cum de-a ajuns tocmai el acolo?) care incearca sa-i tromboneasca (ori, si mai rau, sa-i atraga in cine-stie-ce, primejdioase combinatii). Toate argumentele mele erau respinse a priori, orice incercare de dialog fiind refuzata.  

Nu contest calitatile reale ale niciunuia dintre ei; dar, cunoscandu-i dinainte (si, vorba Romanului, stiind ce le poate pielea), mi-am dat seama ca atitudinea lor reprezinta doar „cristalizarea unui cras oportunism- si nicidecum expresia vreunei convingeri…iar, in cazul catorva (fosti informatori ai Securitatii sau chia mai mult), ocazia de a-si lua revansa asupra unui trecut pe care-l voiau uitat cat mai repede. Si mai e un aspect: in primii ani de dupa Decembrie `89, presa devenise – in Romania- o afacere extrem de rentabila, aducand notorietate, influelta si bani… Anticomunismul (de parada, dar practicat cu profesionalism) se dovedeste foarte „productiv”.  Dovada: situatia materiala a celor numiti  mai sus: si a altora, inca.

Aceasta a fost cea de-a doua evaluare a mea, incercata dupa esecul discutiilor de care aminteam… Din acel moment, i-am tratat pe indivizii respectivi (categoria fiind mai numeroasa) cu doza- realmente cuvenita-de dispret. Si de amuzament, totodata…Mai ales ca, nu foarte tarziu, relatiile dintre noi s-au ameliorat: nu putini dintre cei ce „combateau”  cu vehementa Institutia imi ciuguleau din palma, cum se zice, informatii (strict necesare pentru a declansa ori a duce la bun sfarsit o investigatie mai delicata, un reportaj mai dificil, o verificarea alminteri greu de facut).”

 Nota:

 Nici ca se putea face o caracterizare mai reusita a oportunismului, ca sa nu zic lichelismului, multora care se pretind, inca, formatori de opinie.

 

Filip Teodorescu despre cultura de informatii

mai 7, 2010

 7 mai 2010

Un excelent simpozion organizat la Biblioteca Antim Ivireanu din Rm Valcea cu participarea celebrului contraspion arestat la Timisoara in 1989, col Filip Teodorescu, autorul cartii „Un risc asumat” si a profesorului si istoricului Cristian Troncota, autorul mai multor studii despre Moruzzov si Eugen Cristescu, sefi ai serviciilor secrete romanesti din perioada interbelica, ultimul in perioada regimului Antonescu.

Pentru prima data am auzit  sintagma „cultura de informatii”, un alt fel de a denumi traditia si continuitatea in activitatea serviciilor de informatii, indiferent de tara si regimul politic in care ele functioneaza. 

Tintele critice ale colonelului Filip Teodorescu au fost Ion Iliescu, spre uluirea unui important lider local PSD, prezent la simpozion, Victor Stanculescu,  Militaru si Brucan. Despre Pacepa ce sa mai vorbim?! 

Teodorescu a povestit ca inainte de a lucra in contraspionaj, timp de 18 ani, a fost spion in mai multe tari. Daca n-a fost arestat de adversari, in 1989 a avut surpriza sa fie arestat chiar de catre romani.

Filip Teodorescu este, ca si istoricul militar Alex Stoenescu, sustinatorul teoriei loviturii de stat in 1989, pusa la cale de agenti sovietici lasati in adormire, cu mult timp inainte, in cele mai importante structuri ale partidului si statului, cu deosebire in Armata. KGB si GRU s-ar fi prefacut moarte, dupa modelul de aparare al unor animale, in timpul nationalismului lui Ceausescu, pentru a pacali securitatea.

Moderatorul Nicolae Banica-Ologu, director al Muzeului Nicolae Balcescu( Conacul lui Nicolae Balcescu din comuna cu acelasi nume) a lansat o intrebare grea pentru protagonistii simpozionului: 

Daca sovieticii au orchestrat evenimentele din 1989, cum se face ca Romania nu a intrat in CSI… ci in NATO si UE? 

Cert este ca nu a primit un raspuns! 

Sa  fi uitat stimatii specialisti intr-ale informatiilor de intrebare…  sau raspunsul era prea dificil? Interventiile auditorului au fost si ele interesante, ca, pana la sfarsit,  si moderatorul a uitat de intrebarea pe care a pus-o.

I.G. DUCA – Casa Memoriala de la Maldaresti-Horezu

mai 1, 2010

Resedinta de la Maldaresti a  primului ministru liberal I.G. DUCA, asasinat pe 29 12 1933 de legionari in gara Sinaia si inmormantat, conform testamentului sau, la Biserica Ursani, Horezu,  la 6 mai 1934.

Revenirea lui Carol al II-lea parea sa distruga tot capitalul politic al liberalilor, cu atat mai mult cu cat presedintele partidului luase atitudine ferma, iar I.G.Duca se solidarizeaza cu acesta, rostind celebra fraza „sa mi se usuce dreapta de i-o voi intinde aventurierului.”

Figura proeminenta a vietii noastre publice, de o cinste exemplara, cu o inalta constiinta a raspunderii, o respingere organica a tot ceea ce insemna trafic al intereselor statului, I.G.Duca este numit, dupa moartea lui Vintila Bratianu, la 14 noiembrie 1933, de catre rege, sef al guvernului, care sub o aparenta impaciuitoare ascundea ideea razbunarii.

Prilejul nu a intarziat sa apara. La 7 decembrie 1933, in sedinta de Cabinet, majoritatea guvernantilor, chemati sa-si dea votul pentru dizolvarea Miscarii Legionare, s-a opus. Procedura fireasca ar fi fost ca regele sa semneze un decret regal de dizolvare, insa el a refuzat trecand aceasta sarcina in competenta lui I.G. Duca, in calitate de prim ministru. Prin acest raspuns negativ, regele a deviat furia Legiunii asupra lui Duca, care-l facea raspunzator pentru toate hotararile guvernului.

Consecintele nu au intarziat sa apara. In seara zilei de 29 decembrie 1933, pe cand se intorcea de la Peles, dupa o audienta la rege, la iesirea din gara Sinaia, I.G.Duca a fost asasinat de trei legionari. Respectandu-i-se dorinta testamentara si, asa cum reiese din registrul de la Cimitirul Belu, la 6 mai 1934, ramasitele pamantesti au fost aduse in judetul Valcea, aproape de Maldaresti, la biserica de la Ursani, unde se odihnesc si azi.”

Prezentare savuroasa a ghidului de la Maldaresti-prof. Traian  Tuglui

-Bistrita, Valcea-Manastire si Chei

aprilie 4, 2010

Manastirea Bistrita, domiciliu obligatoriu, in 1940, pentru Ion Antonescu, impus de Regele Carol II

Racla cu moastele Sf. Grigore Decapolitul pe sub care trec credinciosii in biserica Manastirii Bistrita.

Cheile Bistritei valcene- video

Cheile Bistritei valcene

Cheile Bistritei valcene

-Principele George Bibescu

martie 31, 2010

 

Biografia Principelui  George Bibescu scrisa in piatra la Capela Bibescu de la Palatul Mogosoaia

Capela Bibescu de la Mogosoaia

-Ocupantii aplaudati la Cluj… in 1940!!

martie 14, 2010

Privind imaginile cu intrarea trupelor lui Horty in Cluj, la 11 septembrie 1940, nu poti sa nu  te intrebi cine erau cei care se bucurau de sosirea „eliberatorului”. Te mai linistesti cand, ascultand sonorul, constati ca nu se ovationa in limba romana.

Si totusi, unde era regele, unde era guvernul, unde era parlamentul, unde era armata, unde erau serviciile si , mai ales, unde erau romanii ?

N-au trecut decat 70 de ani de la acel act de lasitate nationala.

 

-Ponta si-a marcat teritoriul

martie 12, 2010

Ponta nu pare a avea „complexuri” fata de deontologii din presa, care, prestatorii de profesii libere fiind, nu sunt iubitori ai ideologiilor de stanga.
Daca nu s-a ferit sa imbrace tricoul cu revolutionarul sud-american Che Guevara, nu a avut retineri nici in a afirma orientarea mai spre stanga a partidului.
– PSD nu se va mai adresa categoriilor sociale si profesionale care nu au votat si nu vor vota niciodata cu stanga.
-PSD nu va mai opta pentru cota unica; impozit redus pe veniturile mici si cota progresiva pe veniturile medii si mari.
Atat Adrian Nastase cat si Mircea Geoana au avut un discurs mai apropiat de centru. Au fost fascinati sa le faca pe plac activistilor Societatii Civile care dominau odinioara media romaneasca. Nu si-au auzit vorbe prea bune de la aceia si nici de la analistii si formatorii de opinie care se dau acum in stamba pe televiziuni. Mai mult, au scapat in bratele lui Basescu o buna parte a electoratului de stanga.
Deplasarea mai spre stanga a PSD era necesara pentru a scoate din indiferenta un segment important al electoratului sarac. Si apoi …pe centru stanga va fi bataie intre partidul generalilor si PD-L, pana cand cele doua se vor unifica.
Ponta va avea o relatie complicata cu presa. Nu-i va ierta teza impozitarii progresive!

-Testamentul regelui Carol I, al României

februarie 8, 2010

Carol I si Silvia: Pictura la Manastirea Curtea de Arges

„Testamentul meu, scris si iscalit de propria mea mâna, la 14/26 februarie 1899, în capitala mea, Bucuresti.

Testamentul meu, scris de mine, în luna lui fevruarie 1899, pentru a fi publicat prin „Monitor” dupa moartea mea, cu rugamintea ca ultima mea vointa si dorinta sa fie urmate întocmai cum le-am descris aci, cu propria mea mâna, fiind înca voinic si sanatos. Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie, ca sa ma hotarasc a lua cele din urma dispozitii. Alcatuind acest testament, gândesc înainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a batut neîncetat si care a avut deplina încredere în mine. Viata mea este asa de strâns legata de aceasta de Dumnezeu binecuvântata tara, ca doresc sa-i las si dupa moartea mea, dovezi vadite de adânca simpatie si de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi si noapte, m-am gândit la fericirea României, care a ajuns sa ocupe acum o pozitie vrednica între statele europene, m-am silit ca simtamântul religios sa fie ridicat si dezvoltat în toate straturile societatii si ca fiecare sa îndeplineasca datoria sa, având ca tinta numai interesele statului. Cu toate greutatile pe care le-am întâlnit, cu toate banuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-ma la atacurile cele mai violente, am pasit fara frica si fara sovaire înainte, pe calea dreapta, având nemarginita încredere în Dumnezeu si în bunul simt al credinciosului meu popor. Înconjurat si sprijinit de fruntasii tarii, pentru care am avut întotdeauna o adânca recunostinta si o vie afectiune, am reusit sa ridic, la gurile Dunarii si pe Marea Neagra, un stat înzestrat cu o buna armata si cu toate mijloacele, spre a putea mentine frumoasa sa pozitie si realiza odata înaltele sale aspiratiuni.
Succesorul meu la tron primeste, ia dar o mostenire, de care el va fi mândru si pe care o va cârmui, am toata speranta, în spiritul meu, calauzit fiind prin deviza: „Totul pentru tara, nimic pentru mine”..
Multumesc din suflet tuturor celor care au lucrat cu mine si care m-au servit cu credinta. Iert acelora care au scris si au vorbit în contra mea, cautând a ma calomnia sau a arunca îndoieli asupra bunelor mele intentiuni.
Trimitând tuturor o ultima salutare, plina de dragoste, rog ca si generatiile viitoare sa-si aminteasca din când în când de acela care s-a închinat cu tot sufletul, iubitului sau popor, în mijlocul caruia el s-a gasit asa de fericit. Pronia cereasca a voit ca sa sfârsesc bogata mea viata. Am trait si mor cu deviza care straluceste în armele României: „Nihil sine Deo!”
Doresc sa fiu îmbracat în uniforma de general (mica tinuta, cum am purtat-o în toate zilele), cu decoratiile de razboi si numai Steaua României si Crucea de Hohenzollern, pe piept. Am ramas credincios religiunii mele, însa am avut si o deosebita dragoste pentru biserica rasariteana, în care scumpa mea fiica, Maria, era botezata. Binecuvântarea corpului meu se va face de un preot catolic, însa doresc ca clerul de amândoua bisericile sa faca rugaciuni la sicriul meu, care trebuie sa fie foarte simplu. (…) Coroana de otel, faurita dintr-un tun luat pe câmpul de lupta si stropit cu sângele vitejilor mei ostasi, trebuie sa fie depusa lânga mine, purtata pâna la cel din urma locas al meu si readusa apoi la palat. Sicriul meu, închis, va fi pus pe afetul unui tun, biruit (daca se poate) la Plevna si tras de sase cai din grajdurile mele, fara valuri negre. Toate steagurile care au fâlfâit pe câmpiile de bataie vor fi purtate înaintea si în urma sicriului meu, ca semn ca scumpa mea  armata a jurat credinta steagului sau si sefului sau suprem, care prin vointa lui Dumnezeu, nu mai este în mijlocul credinciosilor sai ostasi. Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucuresti, Focsani si Galati, ridicate de mine, ca un scut puternic al vetrei stramosesti, în timpuri de grele încercari, de care Cerul sa pazeasca tara. Trimit armatei mele, pe care am îngrijit-o cu dragoste si careia m-am închinat cu toata inima, cea din urma salutare, rugând-o a-mi pastra o amintire calda. (…) Prin o buna gospodarie si o severa rânduiala în cheltuieli, fara a micsora numeroasele ajutoare cerute din toate partile, averea mea a crescut din an în an, asa ca pot dispune astazi de sume însemnate, în folosul scumpei mele Românii si pentru binefaceri. Am hotarât dar o suma de 12 milioane de lei, pentru diferitele asezaminte, noi fundatiuni si ca ajutoare. Aceasta suma va fi distribuita precum urmeaza: 1. La Academia Româna, sase sute mii de lei, capital pentru publicatiuni. 2. La Fundatiunea mea Universitara, pentru sporirea capitalului, sase sute mii de lei. 3. La Orfelinatul „Ferdinand” din Zorleni, lânga Bârlad, pentru sporirea capitalului, cinci sute mii de lei. 4. Pentru întemeierea unui internat de fete de ofiteri în armata mea, cu un institut de educatiune, cu un învatamânt practic, la Craiova , doua milioane lei. 5. Pentru întemeierea unei scoli industriale la Bucuresti, trei milioane lei. (Urmeaza alte 12 legate).
Înaltând rugaciuni fierbinti catre A-tot-Puternicul, ca sa ocroteasca de-a pururea România si sa raspândeasca toate harurile asupra scumpului meu popor, ma închin cu smerenie înaintea vointei lui Dumnezeu si iscalesc cea din urma hotarâre a mea. În numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, Amin. Facut la Bucuresti, la 14/20 februarie 1899.

//CAROL//

Am scris si iscalit cu propria mea mâna acest testament, pe doua coale, formând opt pagini, legate cu fir rosu si am pus sigiliul meu.

// CAROL//
(preluat dupa un e-mail trimis de Octav Nour)