Legea unitara a pensiilor publice. Exceptiile de neconstitutionalitate formulate de PSD si PNL( la comentarii)


Dan Sova(PSD)


Alina Gorghiu(PNL)

PSD a depus la Curtea Constituţională a României (CCR) obiecţia de neconstituţionalitateîn cazul Legii unitare a pensiilor, a declarat, pentru AGERPRES, senatorul social-democrat Dan Sova.

-În sesizarea adresată preşedintelui Curţii, Augustin Zegrean, cei 33 de senatori PSD+PC solicită constatarea neconstituţionaliţii prevederilor Legii privind sistemul unitar de pensii publice.
-Potrivit semnatarilor sesizării, dispoziţiile Legii pensiilor vin în conflict cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, coroborate cu cele ale art. 47 alin. (2) teza I din Constituţie, aducând grave atingeri dreptului fundamental de pensie.
-În sesizare se mai arată că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie’, iar, potrivit art. 142, alin. (1) din legea fundamentală, ‘Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei’.
‘Prin conţinutul său, dreptul la pensie reprezintă un drept complex, care include şi dreptul la condiţii rezonabile de viaţă, menite să asigure cetăţenilor un trai civilizat şi decent. Pensiile speciale constituie drepturi legale câştigate şi nu pot fi afectate prin transformare în pensii în înţelesul Legii privind sistemul unitar de pensii publice. Aplicarea teoriei drepturilor exclude posibilitatea reducerii pensiilor speciale, prin transformarea în pensii în înţelesul Legii privind sistemul unitar de pensii publice’, se mai arată în sesizarea social-democraţilor, transmisă AGERPRES.
-În solicitarea PSD+PC se mai susţine că actul normativ încalcă art. 67 din legea fundamentală care prevede că, în cazul adoptării proiectelor de lege, ‘cvorumul constituie un element de constituţionalitate al procesului legislativ’, dar şi prevederile art. 76 alin (1), potrivit căruia adoptarea legilor organice este condiţionată de exprimarea votului unei majorităţi absolute a parlamentarilor, adică jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor Camerei.
-Contestatarii mai acuză faptul că Legea pensiilor nu a primit avizul Comisiei pentru sănătate publică din cadrul Senatului şi nici avizul Comisiei pentru sănătate şi familie din cadrul Camerei Deputaţilor, deşi în conţinutul actului normativ a fost remarcată modificarea listei cauzelor de incapacitate totală sau parţială de muncă, ce consacră dreptul persoanelor de a beneficia de pensie de invaliditate, indiferent de stagiul de cotizare realizat.
-În sesizarea de neconstituţionalitate se mai arată că Legea pensiilor încalcă art. 44 din Constituţie, care garantează dreptul la proprietate privată.
‘Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că noţiunea de ‘bun’  înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel încât dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privată’, se mai arată în document.
-Semnatarii sesizării semnalează şi încălcarea art 53 din Constituţie, privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale, art.15 alin (2), care consacră principiul neretroactivităţii legii, dar şi art. 16 alin. (1), care prevede că  ‘cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări’.
-Un alt argument de neconstituţonalitate prezentat de semnatarii cererii este încălcarea art. 20 din Constituţie, care se referă la faptul că ‘dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului’.
AGERPRES/ 18:33

Biroul de presa al PSD

15 Răspunsuri to “Legea unitara a pensiilor publice. Exceptiile de neconstitutionalitate formulate de PSD si PNL( la comentarii)”

  1. plano10 Says:

    E greu pentru CCR sa judece dupa Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului!
    Este mai aproape Beseprudenta Curtii de la Cotroceni!

  2. Declaratiile liderilor PSD si PNL « Hai ca se poate! Says:

    […] recente Legea unitara a pens… on Doi moguli, doi politicieni si…Aliosa on Doi moguli, doi politicieni si…Rox on Doi […]

  3. ELENA Says:

    OK! De acord cu ceea ce zic specialistii PSD, da’ nici specialistii PNL nu se lasa mai prejos.
    Din presa zilei: „Potrivit unui comunicat al PNL, semnat de deputatul Alina Gorghiu, la adoptarea actului normativ a fost incalcat art. 76 alin. 1 din Constitutie in mod „flagrant”, respectiv nu au fost asigurate nici majoritatea si nici cvorumul de sedinta necesar adoptarii unei legi organice.

    Tot in ceea ce priveste procedura legislativa, PNL considera ca a fost incalcat art. 76 alin. 3 din Constitutie, potrivit caruia „la cererea Guvernului sau din proprie initiativa, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedura de urgenta, stabilita potrivit regulamentului fiecarei Camere”. In cazul acestui act normativ, nu s-a respectat articolul 69 alin. 2 din Regulamentul Camerei Deputatilor care prevede un termen de 3 zile pentru imprimarea si difuzarea catre deputati a raportului intocmit la proiectul de lege in cazul in care Camera Deputatilor este prima camera sesizata, sau 5 zile in cazul celor pentru care Camera Deputatilor este camera decizionala. „In cazul nostru, raportul nu a intrunit niciunul dintre cele 2 termene, iar raportul suplimentar al comisiei sesizate in fond a fost intocmit si transmis pe data de 15 septembrie 2010, ziua adoptarii proiectului de lege in cadrul sedintei de plen a Camerei Deputatilor”.

    PNL sustine ca adoptarea legii incalca si alin. 3 al aceluiasi articol 69 din Regulamentul Camerei potrivit caruia Biroul Permanent poate stabili adoptarea in procedura de urgenta in cazul proiectelor legislative care privesc ratificarea unor tratate si conventii internationale sau acorduri de imprumut. Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice nu se incadreaza sub nicio forma in aceasta categorie, mentioneaza liberalii.

    „Constatam, de asemenea, ca prin aceasta lege se incalca art. 61 alin. 2 din Constitutia Romaniei. Forma legii adoptate de camera decizionala cuprinde modificari esentiale fata de forma adoptata la Senat, in calitate de prima camera sesizata. Mai mult decat atat, fata de momentul depunerii proiectului de lege la Parlament, Guvernul a mai adoptat o serie de ordonante ale caror prevederi au fost introduse in textul proiectului adoptat de Camera Deputatilor. Totodata, in aceeasi sfera a incalcarii principiului bicameralismului prevazut de art. 61 alin. (2) din Constitutie, se incadreaza si alte abateri grave de la regulile constitutionale privitoare la procedura legislativa. Astfel, legea cuprinde dispozitii referitoare la statutul deputatilor si senatorilor, care in mod obligatoriu trebuiau sa fie adoptate in camere reunite si dispozitii referitoare la magistrati, camera decizionala in acest caz trebuind sa fie Senatul”, se mai arata in comunicatul PNL.

    Pe fondul problemei, criticile de neconstitutionalitate vizeaza incalcarea principiului neretroactivitatii legii, a dreptului de proprietate, a dreptului la trai decent si la pensie, a unor acte internationale in materia drepturilor omului, a dreptului fundamental de alegere a profesiei si a meseriei sau ocupatiei, jurisprudenta Curtii Constitutionale. De asemenea, sesizarea vizeaza aplicarea gresita a art. 16 din Constitutie la egalizarea varstei de pensionare pentru femei si barbati, precum si ignorarea avizului Consiliului Legislativ.

    In ceea ce priveste incalcarea principiului neretroactivitatii legii, stipulat in art. 15 alin. 2 din Constitutie conform caruia legea dispune numai pentru viitor, PNL da ca exemplu Decizia 830 din 2008 a CC. Astfel, ori de cate ori o lege noua modifica starea legala anterioara cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, daca s-au realizat inainte de intrarea in vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptarii noii reglementari, care trebuie sa respecte suveranitatea legii anterioare. Legea noua insa este aplicabila de indata tuturor situatiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge dupa intrarea ei in vigoare, precum si tuturor efectelor produse de situatiile juridice formate dupa abrogarea legii vechi.

    Liberalii mai sustin ca actul normativ incalca dreptul la proprietate, respectiv art. 44 din Constitutie. „Pensia, atat ca drept in sine, cat si ca element al proprietatii private, reprezinta o creanta asupra statului pe care acesta este obligat sa o plateasca si s-o ocroteasca. Dispozitiile criticate contravin, de asemenea, articolului privitor la protectia proprietatii din Protocolul 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, la care Romania este parte. Astfel, „orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale”, se arata in comunicat.

    PNL considera si ca leagea incalca dreptul la trai decent si la pensie. „Aspectele criticate contravin prevederilor art. 47 din Constitutie privind nivelul de trai: statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent. Chiar art. 47 alin. (2) nominalizeaza anumite domenii in care cetatenii au drepturi ce intra in conceptul de trai decent, respectiv: dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la asistenta medicala in unitatile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asigurari sociale publice sau private”, precizeaza liberalii.

    Liberalii mai spun ca legea incalca art. 41 alin. 1 din Constitutie, respectiv dreptul fundamental de alegere a profesiei si a meseriei sau ocupatiei. „Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera. Astfel, art. 6 alin. 1 pct. IV face vorbire despre alte persoane care realizeaza venituri din activitati profesionale, in speta putand intra in acest context toti membrii profesiilor liberale, respectiv avocati, notari, executori, mediatori. Aceste persoane care sunt angrenate intr-o asociere profesionala, astfel incat raporturile dintre organizatie si fiecare membru nu pot reprezenta o relatie de tip angajator – angajat si nu se poate spune despre aceste persoane ca sunt angajati in sensul art. 3 alin. 1 lit a”, se arata in comunicat.

    Liberalii reclama si faptul ca egalizarea varstei de pensionare pentru femei si barbati reprezinta o aplicare gresita a art. 16 din Constitutie – „Egalitatea in drepturi. Incalcarea dreptului cetatenilor la a nu fi discriminati”.

    „Desi in cadrul Expunerii de motive se invoca drept argument suprem pentru egalizarea varstei de pensionare a femeilor cu cea a barbatilor necesitatea instituirii egalitatii de tratament, semnalam ca, in egala masura, constituie discriminare atat a trata diferentiat persoane aflate in situatii similare sau comparabile, cat si a trata identic persoane aflate in situatii diferite, asa cum de altfel a aratat Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Thlimmenos contra Greciei (2000). Egalizarea varstei de pensionare pentru femei si barbati reprezinta un act de discriminare, pentru ca se ignora speranta de viata in Romania, atat a femeilor, cat si a barbatilor, pe langa celelalte aspecte care tin de specificul structurii fizice a femeilor sau de activitatea zilnica a acestora. In mod constant, Curtea Constitutionala a statuat ca principiul egalitatii in drepturi (art. 16 din Constitutie) nu inseamna omogenitate, astfel ca situatii diferite permit si uneori impun o reglementare diferita, in deplin acord cu principiul constitutional amintit (Decizia nr. 258/2010)”, incheie liberalii.”

  4. T_REX Says:

    doamne fereste Elena ,cand ai avut timp sa scrii romanul asta? tu nu-i mai faci cate o ciorba barbatului?

    • mos alecu Says:

      @T_REX octombrie 4, 2010 la 7:19 pm :
      D.na Elena se adreseaza celor care au in cutia craniana suficient ‘mobilier’ pentru a ‘procesa’ si cantitati mai mari de informatie …
      Celor al caror ‘hard-disk’ nu este capabil de un asemenea efort – datorita capacitatii reduse ( spatiu de memorare mic) si vitezei de accesare comparabile cu cea a melcului – … nu li se poate recomanda decit sa nu se mai ‘bage’ in discutii care ii depasesc in mod regretabil si evident

  5. T_REX Says:

    Un raspuns la “Suspendarea aplicării HG 735/2010 de reducere a pensiilor militarilor ilegală?”

    1. fagarasanu a scris:
    5 Octombrie 2010 la 10:09 am

    ciudate sunt caile justitiei , in concluzie AM LUAT-O IN MANA \ ASTA DA …UE

    Comentati

    • ELENA Says:

      Si de ce nu au fost vigilenti reprezentantii Guvernului sa formuleze cererea de recuzare? Asta ar fi culmea – sa le facem noi si apararile lor, sa le ridicam exceptiile, eventual sa rugam instanta sa ne respinga cererea!
      Sa vedem ce se intampla la recurs! Si sa nu uitam ca mai avem fondul!!!!! La Cluj peste cateva zile, la Bucuresti in februarie 2011 sau, daca ne admite cererea de preschimbare, mai devreme.

  6. ALM Says:

    Nu am incredere ca se va intampla nimic bun, atat timp cat in guvern sunt astfel de oameni http://www.cotidianul.ro/125656-Julian_Rosengren_Va_acuz_domnule_Gabriel_Oprea
    Lupul paznic la oi! „Demisionarul” care a calculat ca pensiile miltare se vor mari!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: